În ciuda inflației și a creștereii costului creditului, în România, situația pieței imobiliare la sfârșit de an este una chiar bună putem spune. Creșterea de aproximativ 3% față de luna precedentă dă speranțe că zvonurile cum că sectorul imobiliar va lua o turnură negativă nu se vor concretiza prea curând.
Potrivit ultimelor statistici date de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, luna noiembrie a anului curent s-a încheiat cu 61.659 de tranzacții în toată țara, cu 1.732 mai multe față de luna precedentă, o creștere de aproape 3% și cu 4.095 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, o creștere de peste 7%.
Și pentru Arad luna noiembrie a fost mai bună, arădenii încheind un total de 1.330 de tranzacții, cu 120 mai multe față de luna octombrie, realizându-se astfel o creștere la nivel local de aproximativ 10%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, vânzările au crescut cu peste 16%, tranzacțiile fiind cu 186 mai multe.
Din totalul de 1.330 de imobile tranzacționate de arădeni, 337 au fost case, 244 au fost apartamente, 140 terenuri pentru construcții și 601 terenuri agricole, Aradul situându-se astfel pe locul al 7-lea la numărul de terenuri agricole vândute.
La nivel național, cele mai multe vânzări s-au realizat, în mod previzibil, în București, numărul total de imobile în luna noiembrie fiind de 13.333, cu 18 mai multe față de luna anterioară. Pe locul al doilea s-a aflat Ilfovul, cu 3.491, urmat fiind tot de județul Brașov, cu 3.470, cu 344 mai multe față de luna octombrie.
La polul opus, județele cu cele mai puține imobile vândute în luna noiembrie sunt Olt – 219, Teleorman – 243 și Călărași – 301.
În schimb, numărul ipotecilor, la nivel național, în noiembrie 2022, a fost de 22.680, cu 2.720 mai mic față de noiembrie 2021. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 4.993, Ilfov – 1.983 și Timiș – 1.420. La polul opus se află județele Covasna – 58, Harghita – 63 și Sălaj – 68.
Conform rapoartelor realizate de către analiști, creșterea numărului de imobile tranzacționate la nivel național se datorează ușoarei scăderi a prețurilor proprietăților în mai multe județe din țară.
Și în agenția noastră, trendul din luna noiembrie a fost de creștere, agenții Golden reușind să încheie mai multe tranzacții față de luna octombrie.