Golden Real Estate, noul partener al Bătrânei Doamne

Imobiliarele nu sunt singurul domeniu pe care îl iubim, ci și fotbalul, sportul rege care creează atâtea emoții. 

O parte din membrii echipei Golden sunt microbiști și fani ai UTA-ei, prezenți aproape meci de meci la meciurile de pe teren propriu, iar de la simpli suporteri până la a ajuta echipa fanion a Aradului, nu a fost decât un singur pas.

Acest pas s-a concretizat într-un contract de sponsorizare prin care vom sprijini în sezonul fotbalistic 2019-2020 activitatea clubului UTA.

 

Ne-au atras și rezultatele foarte bune de anul acesta, echipa Aradului având cea mai bună apărare și cel mai bun atac din campionatul Ligii a II-a, lucru pentru care îi felicităm pe fotbaliștii UTA-ei, pe antrenorul Gyuszi Balint și pe ceilalți membri din cadrul clubului. Vom fi alături de UTA la fiecare meci și fotbaliștilor le transmitem că găsirea unei locuințe în Arad nu va mai fi o problemă de azi înainte. 

Succes UTA!