Conform ultimelor statistici ale ANCPI, luna septembrie a acestui an s-a încheiat și ea cu mai multe vânzări față de luna precedentă. Dacă luna august înregistra 58.386 vânzări, luna septembrie s-a încheiat triumfător cu peste 60.000 de case, apartamente și terenuri tranzacționate în întreaga țară, mai exact 62.054, cu 3.668 mai multe față de luna august și cu 4.744 mai multe față de luna iulie.
Spre deosebire de aceeași perioadă a anului trecut, piața imobiliară a scăzut, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna septembrie fiind cu 2.496 mai mic față de luna septembrie 2021.
În ceea ce privește județul nostru, în Arad s-au vândut în total 1.305 proprietăți, cu 5 mai multe față de luna august și cu 58 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut.
Analizând preferințele arădenilor, observăm că aceștia au ales să achiziționeze, din nou, mai multe case și terenuri agricole și mai puține apartamente și terenuri fără construcții în intravilan. Astfel, luna septembrie a înregistrat un număr de 356 case (cu 59 mai puține față de luna anterioară), 241 de apartamente (cu 5 mai puține față de luna august), 189 terenuri intravilane (cu 11 mai multe) și 498 terenuri agricole tranzacționate (cu 78 mai multe față de luna august).
La nivel național, cele mai multe vânzări au fost înregistrate în București, numărul total de imobile vândute în luna septembrie fiind de 12.853. Pe locul al doilea s-a aflat tot județul Ilfov, cu 4.022 de tranzacții, fiind urmat de data aceasta de vecinii noștri, mai exact de județul Timiș, cu 3.195 de apartamente, case și terenuri tranzacționate de timișoreni.
La polul opus, județele cu cele mai puține imobile vândute în luna septembrie au fost Olt, cu 242, Călărași, cu 304 și Alba, cu 321.
Numărul ipotecilor în cea de-a noua lună a acestui an, a fost de 22.169 înregistrate la nivel național, cu 3.680 mai mic față de aceeași perioadă a anului 2021. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 5.050, Ilfov – 2.093 și Timiș – 1.878, iar cele mai puține au fost realizate în județele Sălaj – 41, Covasna - 67 și Harghita – 91.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a noua lună a anului 2022 au fost Galaţi – 1.013, Buzău – 804 şi Brăila – 802, Aradul înregistrându-se pe locul al șaptelea, cu 498 de terenuri tranzacționate.