Fondurile pentru programul „Noua casă ” vor fi de 1,5 miliarde de lei în anul 2021, a stabilit Guvernul printr-o hotărâre adoptată vineri (19 martie).
Programul „Noua Casă” este un program guvernamental destinat persoanelor fizice, care facilitează achiziția unui imobil cu destinația de locuință, prin intermediul contractării de credite garantate de stat.
Pentru anul 2021, a fost alocat un plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde lei. Totodată, începând cu anul 2021, beneficiarii au obligația să încheie polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor, potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toată durata finanțării garantate, se precizează într-un comunicat al Executivului.
Polițele trebuie să fie încheiate la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață comunicată de finanțatori prin solicitarea de garantare. Această prevedere se aplică tuturor creditelor garantate în cadrul Programului, pentru polițele de asigurare încheiate după data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua Casă”.
În cadrul programului „Noua casă” au fost acordate 305.436 de garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 27,82 miliarde lei, de la lansarea Programului, în anul 2009 și până la sfârșitul lunii decembrie a anului 2020. Pe parcursul anului 2020, statul a acordat 11.885 de garanții, în valoare totală de 1,36 miliarde lei și 3.359 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,45 miliarde lei.
Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului “Noua casă” a fost adoptată vineri.
Sursa: Pro TV