Sfarsit de an in forta pentru imobiliarele din Arad. Record de terenuri agricole vandute

Situația pieței imobiliare la sfârșit de an se menține în parametrii, astfel, în luna decembrie au fost vândute aproximativ 60.000 de imobile, cu 1.795 mai puține față de luna precedentă.

Potrivit ultimelor statistici date de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, luna decembrie s-a încheiat cu 59.864 de tranzacții în toată țara, o scădere cu aproape 3%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în a douăsprezecea lună a fost cu 14.565 mai mic.

În Arad, vânzările din luna decembrie au fost cu mult în creștere, arădenii încheind un total de 1.743 de tranzacții, cu 413 mai multe față de luna noiembrie, realizându-se astfel o creștere la nivel local de 31%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, vânzările au crescut cu peste 16%, tranzacțiile fiind cu 186 mai multe.

 

Din totalul de 1.743 de imobile tranzacționate de arădeni, 327 au fost case, 228 au fost apartamente, 176 terenuri pentru construcții și 1.010 terenuri agricole, Aradul situându-se pe locul al 2-lea la numărul de terenuri agricole vândute, după județul Mehedinți.

La nivel național, cele mai multe vânzări s-au realizat, în mod previzibil, în București, numărul total de imobile în luna noiembrie fiind de 13.254. Pe locul al doilea s-a aflat Brașovul, cu 3.748, urmat fiind de județul Inlfov, cu 3.151. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Olt - 107, Călăraşi - 112 şi Teleorman - 160.

În schimb, numărul ipotecilor, la nivel național, în decembrie 2022, a fost de 29.062, cu 138 mai mare față de luna decembrie 2021. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti - 7.523, Ilfov - 2.647 şi Constanţa - 2.357. La polul opus s-au aflat judeţele Harghita - 48, Gorj - 66 şi Sălaj - 73.