Vanzari in scadere pentru luna octombrie, o luna excelenta insa pentru agentia Golden

Potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), luna octombrie a acestui an a înregistrat, la nivelul întegrii țări, 60.853 tranzacții imobiliare, cu 22.822 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 2.519 mai puține față de luna octombrie 2019.

În comparație cu luna precedentă, vânzările au fost în scădere, luna octombrie înregistrând cu 2.413 mai puține tranzacții în toată țara, ultima dată când s-au înregistrat vânzări în scădere anul acesta fiind luna mai.

La nivelul județului Arad, au fost tranzacționate 1.098 de imobile, cu 149 mai puține față de luna trecută și cu 1.087 mai puține față de octombrie 2020, o scădere enormă la nivel de județ.

În ceea ce privește tipul proprietăților tranzacționate în Arad, din totalul de 1.098, 379 au fost case, 280 au fost apartamente, 176 terenuri intravilane fără construcții și 260 de terenuri agricole.

Dacă e să analizăm preferințele arădenilor, remarcăm că aceștia au optat din nou pentru achiziționarea unei case în detrimentul apartamentelor.

La nivel național, cele mai multe vânzări s-au realizat în București, numărul total de imobile vândute în luna octombrie fiind de 11.158. Pe locul al doilea s-a aflat Ilfovul, cu 4.226 de tranzacții, urmat fiind de județul Brașov, cu 3.215 de proprietăți imobiliare înregistrate.

La polul opus, cele mai puține tranzacții de case, terenuri și apartamente s-au înregistrat în județele Călărași – 201, Covasna – 238 și Tulcea – 408.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna octombrie a anului 2021, a fost de 25.006, cu 843 mai puține față de luna precedentă și cu 6.056 mai puține față de septembrie 2020. Cele mai multe operațiuni de acest fel au fost înregistrate în București - 5.152, Ilfov – 2.049 și Călărași - 1.467, Aradul înregistrând același număr de impoteci ca luna trecută, 415. La polul opus se află județele Covasna - 63, Harghita – 68 și Giurgiu- 75.

Contrar rezultatelor înregistrate la nivel național, compania Golden Real Estate a avut parte de o lună excelentă, agenții imobiliari reușind să tranzacționeze în luna octombrie mai multe proprietăți decât media obișnuită.

Despre dinamica vânzărilor din ultima perioadă, ne-a povestit mai multe Alexandru Răsunoiu, câștigătorul titlului de „Agentul lunii octombrie” la Golden: „Se simte un interes tot mai mare din partea clienților în a investi banii în imobiliare, cu siguranță și frica creată de contextul pandemic a jucat un rol important în acest sens, iar foarte multe dintre tranzacții au fost realizate cu banii jos. În vremuri de criză și inflație, cumpărătorii încearcă să își protejeze lichiditățile, dar cred însă că și prețul materialelor și al manoperei au făcut ca locuințele amenajate în blocuri vechi să fie mai căutate.”